SERIILE DIVINITĂŢII UMANE
“SHOUD 4: TROMPETA LUI GABRIEL”
ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI
3 NOIEMBRIE 2002
Tobias: Şi aşa este, dragi
prieteni, că energia lui Kryon rămâne în plin prezent cu noi prin tot timpul
care ne-a rămas astăzi. Kryon se
mişcă şi se învârteşte în jurul vostru, în jurul corpului vostru, a minţii
voastre şi în jurul divinităţii voastre.
Kryon este aici
în aprecierea muncii pe care voi a-ţi făcut, şi în cunoştinţa lucrurilor care
se schimbă cu adevărat. Şi
schimbarea apare mai întâi în sinea voastră.
Voi a-ţi trecut prin
prea multe. Este timpul pentru
toate astea să se împreuneze. Este
timpul să se înceapă partea următoare a călătoriei voastre, pe care să o faceţi
în bucurie. Trăiţi în expresia
minunată a cine sânteţi voi fără ca să vă necăjiţi ce ceilalţi gândesc, fără să
vă necăjiţi despre forţa voastră proprie sau puterea voastră proprie, sau de
abilitatea şi înţelepciunea de a balansa asta.
Dragi prieteni, nu de
mult voi a-ţi eliberat călăuzii voştri, cei care au ocupat spaţiul în jurul
vostru. Ei v-au ajutat ca să
ţineţi balanţa a cine a-ţi fost în total, şi v-au ajutat ca să menţineţi
legătura între conştienţa voastră umană şi conştienţa voastră divină pe această
parte a voalului. Voi a-ţi
eliberat călăuzii voştri. A fost
dificil. Voi v-aţi simţit singuri.
Dar, a fost o altă
parte din voi care s-a deschis şi a acceptat spaţiul vostru nou. Ştiţi voi că călăuzii voştri, cei care
erau în spatele vostru pentru aşa mult timp, au fost într-adevăr aspectele voastre
proprii din trecut? Au fost părţi
din voi care au murit când ei au fost în formă umană şi au rămas pe partea
asta, partea noastră a voalului, dar ei au putut să vină înapoi la voi ca să
fie în serviciul sufletului vostru şi să servească în evoluţia voastră. Alţi călăuzi care erau părţi din voi
care nu au luat niciodată o experienţă umană, dar au înţeles experienţele
voastre înainte ca voi să veniţi pe Pământ.
Călăuzii voştri, a-ţi
fost voi. Nu a fost oare potrivit
ca să eliberaţi pe ei, să vă eliberaţi pe voi înşivă, să eliberaţi trecutul
vostru? Nu a fost potrivit să
predaţi acea instruire ca să puteţi să intraţi în plină expresie?
La fel este important să
onoraţi şi să eliberaţi pe Kryon care a lucrat cu voi foarte aproape ajutând la
ajustarea grilajului electromagnetic care înconjoară Pământul şi grilajul lui
Gaia. Nu este potrivit că
instruirea s-a terminat, că acum voi aduceţi toate
divinităţile voastre? Acest proces
permite o parte mare să fie aduse prin grilaj.
Deci, Kryon a
terminat pe Pământ. El pleacă pe
acel loc pe care voi ajutaţi să creaţi, şi despre care noi o să vorbim la
întâlnirea noastră următoare, numit Pământul Nou. Anturajul se mută acolo. Câţiva din voi a-ţi vorbit despre Pământul Nou. Voi a-ţi denumit asta Planeta X,
planeta pierdută, sau Nibiru.
Această planetă care nu este văzut de oamenii voştri ştiinţifici, dar
este simţit de voi. Forţele ei
energetice se pot simţi de astronomi care explorează alte spaţii din afară,
care explorează galaxia voastră.
Kryon pleacă pe
Planeta Nouă, unde este sarcină următoare pentru Spirit. Înţelegeţi, dargi prieteni, că Kryon
este voi, un aspect din cine sânteţi voi, parte din voi toţi care se
aventurează mai departe în răspuns la schimbările conştienţei voastre. Voi încă mai puteţi să comunicaţi cu
Kryon pentru că timpul şi spaţiul nu ne opreşte pe noi să venim şi să vorbim cu
voi. Dar, Kryon pleacă ca să facă
un alt serviciu care este potrivit.
Într-o zi o să fie
potrivit pentru mine, Tobias, să iau un rol diferit la
întâlnirile noastre cu Shaumbra. Mie îmi place să vin şi să vă vorbesc vouă.
Mie îmi place să vă vizitez.
Într-adevăr mie îmi place să fiu pe scenă.(Râsete din audienţă şi
chicotirile lui Tobias)
Dar, la un punct eu
vreau să vă văd pe voi că mediaţi pe voi înşivă, divinitatea voastră, a cine
sânteţi voi. Eu vreau să văd că
voi SIMŢIŢI, că sânteţi senzitivi pentru a înţelege şi să mediaţi alţi umani
care permit vouă să faceţi asta.
Eu vreu să vă văd că vă ţineţi energia voastră. Când timpul acela vine...când voi
într-adevăr posedaţi a cine sânteţi voi...când voi într-adevăr ieşiţi de sub
ascunziş şi fiţi tot ce sânteţi voi, dragi Dumnezei...atunci eu voi veni înapoi
pe Pământ. Eu atunci pot veni
înapoi pe Pământ şi să iau formă fizică.
Eu pot să trec prin acea călătorie. Eu pot să stau cu voi în formă umană, dacă voi o să fiţi pe
Pământ în acel timp. Eu o să mă
duc la voi învăţători, la cei care mă vor ajuta prin procesul meu.
Totul este despre
schimbare. Câteodată schimbarea
este dificilă. Câteodată umanii,
chiar şi îngerii, nu vor să accepte schimbări. Câteodată voi vreţi noul, dar voi nu vreţi să predaţi
vechiul. Câteodată voi vreţi să
căraţi în jurul vostru multe bagaje din trecut. Câteodată este greu ca să eliberaţi.
A fost trist pentru
voi ca să daţi drumul la călăuzi, nu-i aşa? Este greu ca să eliberaţi câţiva îngeri cu care a-ţi
lucrat. Dar, ei vă cer că atunci
când timpul este potrivit, daţi drumul lor ca ei să poate fi eliberaţi la
nivelul următor, ca să puteţi intra în plin în divinitatea
voastră proprie.
Cu asta noi sântem
bucuroşi să încercăm să răspundem la întrebările voastre.
Întrebarea de la
Shaumbra 1: Acum o lună, eu m-am
uitat pe o pagină şi a apărut un punct micuţ şi asta s-a extins într-o formă
geometrică, de o culoare verde strălucitoare. Poţi tu să-mi spui ce înseamnă asta?
Tobias: Într-adevăr,
tu ai văzut între dimensiuni. Tu
te deschizi. Asta este comun
deosebit la Shaumbra ca să experienţeze asta în timp ce citesc pentru că
atenţia lor şi o parte din creierul lor este concentrat pe pagină, pe procesul
de a înţelege şi a interpreta cuvintele tipărite pe pagină. Şi atunci deschiderea se întâmplă.
Asta o să se întâmplă
mult mai des. Câţiva umani văd
asta aşa cum Cauldre spune, “un punct albastru”. Este lumină albă care apare. Când voi vă permiteţi ca să mergeţi tot mai adânc, o să
apare simboluri , o să fie energii care o să fie prezenţi în asta. Voi într-adevăr vedeţi în alte
dimensiuni. Asta o să se întâmple
mai des.
Poate voi credeţi că
trebuie să mergeţi la doctor să vă controlaţi ochii. Dar, adevărul este că aceste lucruri o să apare mult mai
des. Fiţi deschişi la asta şi să
înţelegeţi aceste mesaje pentru că aceste mesaje sânt pentru voi. Ele vin jos pe un drum principal în
“Acum-ul” vostru pentru voi. Voi
nu trebuie să le interpretaţi aceste mesaje prin mintea voastră. Voi o să ştiţi astea în inima voastră.
Toate aceste lucruri,
dragi prieteni, noi trebuie să spunem aici, la această întrebare
excelentă...toate aceste lucruri la care a-ţi lucrat şi pe care a-ţi aşteptat o
să vină în calea voastră.
Câteodată astea o să fie ca o surpriză pentru voi. Câteodată voi nu o să fiţi siguri. Dar, astea vin în calea voastră.
Întrebarea de la Shaumbra 2: Tobias, Kryon, Gabriel, Metatron,Yeshua
şi toate entităţile dragi care a-ţi lucrat cu mine ... mulţumesc,
mulţumesc pentru dragostea voastră, mulţumesc pentru călăuzirea voastră. Şi mulţumesc pentru curcubeul pe care
am văzut astăzi.
Tobias: Noi îţi mulţumim ţie. Şi, noi îţi spunem...noi spunem la toţi
Shaumbra, că voi sânteţi foarte importanţi în această muncă. Aşa cum Kryon a menţionat înainte, au
fost 144.000 de umani care au ridicat mâna care au răspuns la trompeta lui Gabriel. Noi ştim că mulţi dintre voi nu credeţi
că el a vorbit cu voi. Dar, el a
vorbit. Munca
voastră a capturat atenţia lui Metatron, Maria, Gabriel, Yeshua, Rafael şi a
tuturor de pe partea noastră a voalului.
Aşa cum am spus
înainte, universul vă observă chiar acuma, se uită
să vadă cum răspundeţi voi, să vadă dacă voi faceţi pasul următor. Spuneţi voi, “da” la divinitatea
voastră? Spuneţi voi, “da” la
munca voastră nouă care vine la voi?
Ieşiţi voi de sub ascunzişul vostru cu adevăratelea?
Noi ştim că mulţi
a-ţi făcut munca internă. Într-un
fel, asta poate să fie comfortabil.
Dar, sânteţi voi gata ca să luaţi jos foile - ştiţi voi despre ce vorbim
noi - ca să puteţi face nivelul următor de lucru?
Întrebarea de la
Shaumbra 3: Salutare şi dragoste,
Tobias. Întrebarea sau
îngrijorarea mea are de a face cu senzitivitatea, asta mai mult la lucru, şi în
măsură în care eu sânt bombardat de astea, câteodată nu sânt capabil să nu mă
smucesc în jurul lor.
Tobias: În primul rând situaţia ta de lucru
propriu are un potenţial înalt de a se schimba. (Râsete din audienţă şi
chicotirile lui Tobias) Dar, asta
trebuie scris de mâna ta proprie.
Asta o să fie ceva ce tu alegi.
Într-adevăr, este dificil pentru Shaumbra care s-a deschis aşa mult şi a
devenit aşa de senzitiv să mânuiască Energia Veche. Dar, dragi prieteni, aşa cum spuneţi, “da” aşa cum mergeţi
în nivelul următor de lucru, asta o să vă aducă munca mai mult în Energia
Veche, pentru că aici este nevoie de voi.
Dar, tu ai să te duci
acolo cu o cutie de unelte noi, cu unelte noi, unelte pe care voi v-aţi dat
vouă înşivă ca: abilitatea de a sta concentraţi şi în legătură cu pământul...să
staţi în spatele zidului scund...şi să nu fiţi prinşi în dramă...să simţiţi
lucrurile în jurul vostru...să fiţi senzitivi la asta, dar să nu fiţi traşi de
asta. Voi v-aţi dat abilitatea să
fiţi în situaţii foarte diferite şi să citiţi energiile în felul de a înţelege
ce se întâmplă în jurul vostru.
Voi v-aţi dat abilitatea de a trage la voi resursele potrivite şi
uneltele în moment.
Noi nu putem spune că
o să fie mai uşor. Voi o să fiţi
cuprinşi în continuare de Energia Veche.
Dar, acum voi aveţi mult mai multă înţelepciune despre felul cum
lucrurile sânt. Voi o să realizaţi
că sânt umanii, umanii care se mută în divinitatea lor proprie ca şi cum voi
a-ţi făcut. Dar, ei trec prin
procesele lor.
Noi adăugăm încă un
lucru aici. Voi învăţaţi mult
despre înţelegere, compasiune, să aveţi totală compasiune. Compasiunea nu înseamnă să vă pară rău
de ceilalţi în călătoria lor, şi să nu judecaţi pe ei. Compasiunea înseamnă simplu de a da
voie lor să treacă prin procesele lor.
Compasiunea ce aveţi
pentru alţii radiază o energie sau o lumină din voi. Asta devină un potenţial pentru ei ca să folosească când ei
sânt într-adevăr gata să se trezească.
Lumina voastră, vibraţia voastră care este în jurul lor devine un
potenţial pentru ei ca să folosească când ei încep procesul lor de trezire.
Dragi prieteni, voi
nu a-ţi avut această energie ca să lucraţi cu asta când voi a-ţi început
trezirea voastră. Nu au fost alţi
umani în jurul vostru cu energia nouă de compasiune, energia Pământului
Nou. Voi a trebuit să descoperiţi
asta singuri. Voi a trebuit să
aduceţi asta la voi înşivă. Acum,
voi puteţi să staţi cu ei fiind unul care dă lumină lor. Voi o să fiţi cei care daţi
compasiune. După asta este după ei
dacă ei se folosesc de asta sau nu.
Mulţi dintre voi o să
fiţi chemaţi într-o formă nouă de serviciu în lunile care vin. Asta poate nu este la ceea ce voi a-ţi
gândit. Asta poate nu o să fie ce
voi gândiţi chiar acuma ca o muncă exotică sau un loc exotic. Oriunde mergeţi, la orice lucru la care
sânteţi chemaţi să faceţi din sinea voastră proprie, voi o să aveţi toate
uneltele. Puterea voastră şi
sensurile voastre o să fie în balanţă împreună cu înţelepciunea şi puterea
voastră.
Întrebarea de la
Shaumbra 4: Tobias, este o
plăcere. Eu am ţinut acest loc
pentru fiica mea - ea are 12 ani - în dragoste şi aşteptând ca ea să se
trezească. Ea m-a surprins cu o
întrebare săptămâna trecută despre vrăjitorie şi vrea să înceapă să studieze
asta. Poţi tu să-mi dai orice
informaţie pentru un tată care îşi creşte singur copila.
Tobias: Este o călătorie minunată prin care o
să treci tu cu ea! Ea este o
fiinţă minunată şi într-adevăr care se deschide. Cel mai bine cum putem noi să spunem, aşa cum am mai spus
înainte, este să asculţi. Permite
ei să exploreze, cele de sus şi cele joase, şi cele laterale. Permite ei să găsească ea calea asta în
sinea ei. Fi acolo când ea te
întreabă. Fi acolo ca să-i spui ce
ai învăţat tu. Fi deschis şi onest
cu ea ca şi prin tot ce ai trecut tu.
Tu vorbeşte la o fată care a depăşit vârsta de 12 ani! Vorbeşte-i din inima ta. Ea o să simtă asta. Ea o să audă asta. Asta într-adevăr o să ajute pe ea în
călăuzire în călătoria ei. În
acest caz, dragule, tu eşti chemat ca să fi un învăţător. Şi o să fie cineva care v-a fi nerăbdător. Şi o să fie cineva care te v-a încerca.
Întrebarea de la
Shaumbra 5: Hello, Tobias,
dragostea mea ţie şi la toţi în lumea Spiritului în special dragoste şi
recunoştinţă la Kryon astăzi. Tu
ai vorbiit foarte pasionat despre religii şi cerinţa ca astea să se
schimbe. Este ceva ce noi,
Shaumbra putem face să asistăm la asta?
Prima mea înţelegere a fost compasiune. Eu mă întreb ai ceva cuvinte pe care poţi să împarţi cu noi
pe această temă?
Tobias: Eu cred că dacă aş fi fost pe Pământ
chiar acuma, eu aş fi fost pus în titlurile ştirilor voastre, (râsete din
audienţă) pentru că asta este un subiect pentu mine. Eu am petrecut foarte mulţi ani,
foarte mulţi ani ca un adept religios în legile Israelului. Viaţă după viaţă eu am urmat regulile
şi am încercat să trăiesc în legi religioase. Eu am învăţat mult în acel proces. Dar, la fel am învăţat că asta nu a fost calea spre rai, şi
nici raiul pe Pământ, sau calea spre mine însumi. De aceea este că eu vorbesc despre acest subiect cu mare
pasiune din inima mea.
Într-adevăr,
într-adevăr, este vorba despre compasiune chiar acuma, dar compasiune combinată
cu înţelegerea este mult mai convingătoare. Mulţi dintre voi gândiţi că marea
problemă a planetei voastre este din cauza conducătorilor politici, sau cei
care poluează mediul înconjurător,sau guvernul, sau băncile şi comerţul, sau
extratereştri sau orice
altceva faţă de amuzante teorii conspiratoare.
Din perspectiva
noastră, astea nu sânt nimic, comparat cu puterea bisericilor. Ei reţin oamenii vorbându-le de lucruri
vechi. Dacă aveţi înţelegerea
acelor rădăcini cauzătoare şi aveţi compasiune...asta crează schimbări
uriaşe. Noi nu spunem că voi
trebuie să scrieţi nişte articole inflamatorii despre biserici. Noi nu spunem
să mergeţi să distrugeţi slujbele de duminică (Râsete) Dar, ce spunem noi este să fiţi atenţi,
să aveţi compasiune că umanii într-adevăr caută un răspuns şi caută adevărul.
Oamenii îşi întorc
spatele acum la biserici. Ei sânt
pierduţi. Ei caută
înţelepciune. Ei caută înţelegere
spirituală. Dar, ei nu o să
găsească asta în capele sau temple.
Şi aşa ei se duc înapoi în casele lor, şi ei sânt abătuţi şi ei nu ştiu
ce să mai creadă. Ei spun, “Nu cred
că este un Dumnezeu, că altfel cineva totuşi ar şti asta”.
Aici sânteţi voi
Shaumbra care puteţi intra în rol.
Aici intraţi în joacă. Dacă
voi sânteţi compasionaţi şi înţelegători şi voi sânteţi în Acum, ei o să
găsească drumul lor la voi. Atunci
voi puteţi ajuta pe ei să înţeleagă că nu este nici o clădire sfântă care
conţine răspunsul. Asta este
conţinut în sinea tuturor.
Maestrul Yeshua a
încercat şi a încercat, şi a încercat să ne spună. Maestrul Yeshua este chiar mai categoric despre bisericile
în această lume decât sânt eu. (Râsete din audienţă) Dacă el
ar veni înapoi acuma - noi nici nu putem spune cuvântele ca să descriem - dar
el ar zdrobi câteva uşi. Asta este
mesajul pe care el a încercat acum 2000 de ani în urmă să ne spună şi el a fost
pus pe cruce pentru asta. Asta
este o problemă pe partea voastră.
Da, da, ai compasiune. Noi
îţi mulţumim că ne-ai adus aminte despre asta! (Râsete din audienţă)
Întrebare de la
Shaumbra 6: Hello, Tobias, cum te simţi astăzi?
Tobias: Înflăcărat,
mulţumesc. (Mai multe râsete).
Shaumbra 6: Eu sânt nou în căutarea mea, şi eu nu
demult m-am găsit pe acest drum...eu nu sânt sigur încă. Eu vreau să spun că acum şase luni eu
nu am imaginat pe mine să fiu aici.
Aşa cum mă cunoşti pe mine şi cu perspectiva ta, ai vreo sugestie în ce
direcţie pot să merg eu?
Tobias: Într-adevăr. Şi tu spui că eşti nou la asta, şi noi spunem, “Nu, din
contră tu eşti chiar bătrân la asta”.
Tu ai făcut multă muncă pe sinea ta internă în multe vieţi anterioare,
şi chiar cel care ai fost...călugăr nu este cuvântul potrivit, dar un fel de
“Frate”, în autoritate ecleziastică.
Tu ai fost cel care a fost într-un fel de ordine secretă din cauza
pasiunii tale foarte puternice de a găsi divinitatea ta. Tu ai mers foarte
adânc. Tu nu eşti nou la asta.
Noi îţi spunem ţie,
este mult mai uşor pentru tine acum decât tu gândeşti. Aspectele tale din vieţile anterioare
spun că căutarea ta trebuie să fie dificilă, poate dureroasă. Aceste aspecte îţi spun că tu trebuie
să petreci multe, multe ore pe genunchii tăi, într-o stare meditativă, sau să
te rogi. Într-un sens este o
tragere de la acele serii din vieţile trecute, care spun că tu trebuie să
găseşti răspunsul în felul acesta.
Noi sântem aici ca să
spunem în această zi că tu nu trebuie să faci acelea...şi nici alţii din
voi. Abilitatea să aduceţi
răspunsul este în sinea voastră chiar acuma. Abilitatea ca să aduceţi divinitatea voastră este aici. Completarea grilajului de la anturajul
lui Kryon face asta foarte uşor pentru voi acuma. Este doar o problemă de acceptare a abilităţilor voastre.
Pentru tine în
particular, noi ştim că tu ai căutat din greu şi mult timp pentru un răspuns în
capul tău. Tu ai abilitatea şi un
dar pe care tu ai adus în această viaţă, de a simţi, de a simţi. Tu eşti încurajat de cei în jurul tău
cu adevărat, este multă dragoste în jurul tău - ca tu să simţi asta. Dar, într-un fel, ţie ţie frică de
asta. Tu nu prea eşti sigur de
tine însuţi. Dar, noi îţi spunem,
dacă tu îţi pemiţi ca
să simţi, tu o să ajungi la răspunsuri.
Atunci nu o să mai fie nici o căutare pentru nimic. O să fie acolo. Numai trebuie să cauţi...asta o să vină
la tine.
Deci, pentru tine
special, în loc să-ţi recomandăm -
glumând spus, 10 “Tatăl Nostru şi 10 Sfânta Maria”,(râsete din
audienţă), pentru tine noi recomandăm 10 inspirări adânci dimineaţa, şi 10
înainte de culcare. Tu eşti
iertat. (Mai multe râsete şi aplauze).
Întrebarea de la
Shaumbra 7: Eu apreciez sensul tău
de umor. Eu am
fost soţie de predicator pentru 9 ani.
Asta a fost o lecţie foarte, foarte bună. Întrebarea mea, certificarea
mea...în munca ce fac, pe care am fost călăuzit să fac, în schimbarea persoanei
mele interne
şi externe, vine de la eliberarea armurei în straturi din jurul corpului meu,
şi de a elibera prin extremităţi, prin mâni şi picioare în Pământul Mamă. Consecvent, tu schimbi vibraţia fiinţei
tale interne şi externe...schimbând ADN-ul ca să facă pe tine fizic o persoană
mai uşoară, care în schimb în mod fizic schimbă felul în care tu influenţezi pe
alţi oameni. Şi aşa, tu schimbi
lumea, unul şi unul. Unde merg de
aici...pentru că eu am văzut asta, dar acum...care este pasul următor, pentru
că eu ştiu că este o altă dimensiune,
bucata pe care eu trebuie să ştiu?
Tobias: Şi, noi te întrebăm pe tine, “Care
crezi că este pasul următor? Ce
alegi tu pentru pasul următor să fie?”
Tu ai o intuiţie, dar tu nu ai permis la asta să vină la suprafaţă.
Shaumbra 7: Da...h, eu cred că înţeleg
procesul. Eu sânt în acest proces. Deşi, este pentru a fi precis pentru
ceilalţi, ca să lucrezi cu cineva când eu, sau când unii...of...ok...de a
schimba responsabilitatea şi de a lua consecvenţa şi de a lua compasiunea în
tine însuţi, şi după asta să permiţi să treacă prin...cam aşa ceva.
Tobias: Cam aşa ceva. Într-adevăr, intuiţia ta este bună şi puternică, dar noi te
rugăm să ţii totul simplu. Voi
toţi...ţineţi simplu. Este o
tendinţă ca să întraţi în procese şi proceduri. Dar, totul este aşa simplu. Asta o să vă uimească când descoperiţi că sânteţi în Energia
Nouă. Voi o să spuneţi,”Eu mi-aş
fi dorit să nu fi făcut asta aşa dificil. Eu aş fi dorit să fi ţinut asta simplu”.
Pentru tine în
particular, noi îţi spunem,ţine simplu.
Pasul următor, pasul următor, noi nu ştim. Şi, chiar dacă noi am fi ştiut, noi nu ţi-am fi spus.
(Râsete din audienţă) Este pentru
tine ca să descoperi. Este pentru
tine să creezi în orice fel tu doreşti.
Tu şti unde eşti acuma...ceea ce este o cale, şi asta este în moment,
asta vine la tine. Şi este după
tine să dansezi cu asta. Noi
spunem, pasul următor, dacă este, este simplicitatea şi bucurie copleşitoare de
a şti până la urmă cine eşti...şi compasiunea ca să fi acolo pentru alţii care
vin la tine ca să afle cum ai făcut tu.
Asta este pasul următor.
Întrebarea de la
Shaumbra 8: Mulţumesc pentru voi
toţi care a-ţi trimis chemarea acum 14 ani în urmă şi la fel că sânteţi cu
noi. Eu simt că am eliberat mult
şi m-am vindecat mult, şi luna trecută în final am accepat cine într-adevăr
sânt eu şi divinitatea mea. Şi
asta mă face mai puternic. Simt
parcă într-adevăr m-am orientat în direcţia cea bună. Totuşi, eu am o problemă de sănătate, care este foarte
persistentă. Şi, eu am încercat să
merg în sinea mea, şi să vorbesc la asta, şi am trimis dragoste şi am întrebat
ce a vrut. Eu am un
succes limitat. Eu mă mir dacă
este ceva la asta, sau dacă
ceva îmi scapă şi cu care tu poţi să mă ajuţi.
Tobias: Într-adevăr - cum să spun - tu ai avut
mai mult succes cu asta decât tu realizezi acuma. Tu ai infiinţat procesul de reînnoire în sinea ta,
rebalansarea în sinea ta. Dar asta
nu a venit încă la
suprafaţă. Deci, încă mai simţi că
este acolo. Şi, dacă ai controlat
asta, asta încă se mai arată.
Dar, noi sântem aici
ca să-ţi spunem, uitându-ne drept la tine, uitându-ne adânc în sinea ta, că tu
ai înfiinţat o schimbare şi asta se
împlineşte. Acum ai răbdare cu
tine. Tu ai dat lor energie de a
fi în Acum, energie de reînnoire, şi curăţire şi purificare. Dar, este o pisălogie, o problemă veche
care merge mult înapoi, foarte mulţi ani înapoi. Este - cum să spun - una dintre ultimele rămăşiţe pe care
trebuie să eliberezi cu adevărat.
Dar, fiinţa ta
proprie, sufletul tău propriu ştie că este timpul pentru eliberare. La nivelul cel mai adânc celular, a
ceea ce ai putea spune la nivelul ADN-lui...au fost schimbări uriaşe până la
punctul la care astea pot spune că a fost un miracol ce a schimbat asta. Când schimbările sânt gata ca să-şi
arate faţa adevărată, când munca internă biologică reală este gata să vină în
faţă, asta se v-a întâmpla foarte repede.
Atunci poţi să şti că ai făcut foarte bine. Să şti că tu ai făcut - cum să spun - ai stat în moment
foarte mult, ai mers înăuntrul tău, şi că ai făcut acea muncă. Atunci, rezultatele vor veni în faţa
ta.
Shaumbra, voi aveţi
abilitatea ca să rearanjaţi corpul vostru fizic fără să depuneţi o muncă grea,
şi fără să vă pedepsiţi pe voi înşivă.
Voi aveţi nevoie de corpul vostru fizic ca să mergeţi înainte în munca
voastră nouă. Să ştiţi că grilajul
este complet, şi acum este un potenţial adevărat şi o balanţă adevărată între
grilajul Pământului, voi aveţi nevoie de un corp putenic şi balansat pentru
munca nouă care vă aşteaptă.
Nouă nu ne place cuvântul “vindecare”. Rebalansare şi reînnoirea corpului vostru o să vină foarte
repede. O să vină foarte repede.
Mergeţi în sinea
voastră. Vorbiţi la corpul
vostru. Ascultaţi. Ascultaţi la asta. Binecuvântaţi. Spuneţi la fiecare celulă din corpul
vostru şi fiecare moleculă că îi iubiţi.
Spuneţi corpului vostru că aveţi nevoie de el şi că îl iubiţi. Corpul vostru numai are nevoie să cară
peste tot bagajele vechi şi Energiile Vechi. Acum, daţi voie la corpul vostru să ajungă la schimbarea
voastră de conştienţă.
Noi vrem ca voi să
aveţi un corp sănătos şi puternic pentru munca ce vă aşteaptă. Noi vrem ca voi să aveţi abundenţă în
toate căile din viaţa voastră. Voi
o să aveţi nevoie de acele lucruri. Şi mai
mult ca niciodată, voi meritaţi astea.
Voi meritaţi sănătate. Voi
meritaţi abundenţă financiară. Voi
meritaţi relaţii puternice, nu relaţii în care voi depindeţi de alţii sau care
vă usucă, dar relaţii care sânt puternice.
Dragi prieteni, aşa
cum voi vă mutaţi în următoarele luni, aşa cum mergeţi dincolo de completarea
grilajului şi voi începeţi munca voastră, înţelegeţi că numai sânt lecţii
pentru voi. Numai sânt
lecţii. Trecutul este
vindecat. Trecutul este
rebalansat. Viitorul este pentru
voi să creaţi. Numai sânt
lecţii. Voi numai aveţi nevoie de
povara problemelor de sănătate, şi toate celelalte, nu lecţii. Dar, este timpul să fiţi în expresia
plină a cine sânteţi voi.
Şi, noi o să fim
acolo. Noi o să stăm în spatele
vostru pe tot drumul. Voi
niciodată nu sânteţi singuri.
Kryon vă salută cu o dragoste deosebită acum la plecarea lui, şi vă
îmbrăţişează cu multă
dragoste astăzi.
ŞI AŞA ESTE
Tobias din Consiliului Crimson este prezentat de
Geoffrey Hoppe, denumit “Cauldre”, în Golden Colorado. Povestea lui Tobias, din
cartea biblică a Tobit-lui, poate fi găsită pe pagina web a Cercului Crimson la
www.crimsoncircle.com. Materialele Tobias au fost oferite gratis pentru
lucrătorii de iluminare şi Shaumbra din toată lumea din luna August 1999,
timpul în care Tobias a spus că umanitatea a trecut de potenţialul distrugerii
şi a trecut în Energia Nouă.
Cercul Crimson este o reţea globală a îngerilor umani
care sunt printre primii care tranzitează spre Energia Nouă. După cum ei
experimentează bucuria şi provocările situaţiei de ascensiune, ei ajută alţi
oameni în călătoria lor prin împărtăşire, răspundere şi ghidare. Peste 50.000
de vizitatori vin la pagina de Internet a Cercului Crimson în fiecare lună să
citească ultimele materiale şi să discute experienţele lor proprii.
Cercul Crimson se întâlneşte în fiecare lună în
Denver, Colorado unde Tobias prezintă ultimele informaţie prin Geoffrey Hoppe.
Tobias
explică că el şi ceilalţi din Consiliului celest Crimson de fapt îi mediază pe
umani. Din punctul de vedere a lui Tobias ei citesc energiile noastre şi traduc
informaţiile noastre înapoi către noi în aşa fel încît noi le putem vedea din
afară, în timp ce le experimentăm în interior.
“Shoud-ul”
este porţiunea comunicării unde Tobias se dă la o parte şi energia umanilor
este mediată direct de Geoffrey Hoppe.
Întâlnirile
Cercului Crimson sunt deschise pentru public. Cercul Crimson primeşte abundenţa
proprie prin iubire deschisă şi prin donaţiile Shaumbrei din toată lumea.
Scopul
principal al Cercului Crimson este să servească ca învăţători şi ghid uman
pentru cei care merg pe drumul de trezire spirituală interioară. Nu este o
misiune evanghelică. Mai degrabă, lumina interioară va ghida oamenii la uşa
voastră pentru înţelegere şi grijă. Voi o să ştiţi ce trebuie să faceţi şi ce
trebuie să-i învăţaţi în acel moment, atunci când umanul unic şi preţios vine
la voi îmbrăcat pentru călătoria Podului Săbiilor.
Dacă citiţi acest material şi simţiţi sensul
adevărului şi conectarea, voi într-adevăr sunteţi Shaumbra. Sunteţi un învăţător
şi un ghid uman. Permiteţi seminţei divinităţii să înflorească în interiorul
vostru în acest moment şi pentru toate timpurile care vin. Voi nu sunteţi
niciodată singuri, pentru că este o familie în jurul lumii şi sunt îngeri în
regatele din jurul vostru.
Vă rugăm să distribuiţi gratuit aceste texte pe o
bază ne-comercială, ne-plătită. Vă rugăm să cuprindeţi informaţia în
totalitate, cuprindeţi notele de subsol. Editarea trebuie aprobată în scris de
Geoffrey Hoppe, Golden, Colorado.
© Copyright 2003 Geoffrey Hoppe,
P.O. Box 7328, Golden, CO 80403. All rights reserved